Poveste.
O dau in drama azi. Drama plictiselii. Ba nu. Drama marii plictiseli. Hmm.. nu-i bun. Marea drama a plictiselii.
Cand ai prea multe de facut, iti sta mintea in prea multe coltzuri (cel putin eu am mintea in colturi deci ma pot exprima asa in plina voie, de altii nu stiu inca ceva concret), cand iti vine sa sari in sus de bucurie si sa plangi in acelasi timp, ce mai e de facut?
Raspunsul? NImic. Stai si inventezi dileme si solutii.
Eu ma gandeam mai inainte ce as face daca as putea da timpul inapoi. Nu am nici un regret fatza de cele ce le-am sau nu le-am facut, dar mi-ar placea de prea multe ori sa schimb niste piese din puzzle-ul vietii mele. Probabil reuseam sa strang mai multe piese daca reactionam altfel in unele situatii.
Si daca ar fi sa aleg, as schimba povestea dintre ei...
Ei erau doi care credeau ca aveau soarele in palme si cerul printre degete. Si s-au inselat. Nu aveau nici macar copacii, sau vreun gram de aer. Aveau in schimb orgolii, aveau incapatzanari si multa imaturitate.
Ei nu se suportau cand s-au intalnit. Lui ii placea, ea nu l-a apreciat. El a iubit-o. Si ea l-a iubit, doar ca nu stia sau nu vroia sa stie lumea.
Devenisera prieteni. Se credeau prieteni in adevaratul sens al cuvantului, nu amici care isi pun orgoliile inaintea persoanelor la care tzin. Si ar fi dat orice unul pentru celalalt. Amandoi au descoperit in celalalt un om pe care il putea suna la un ceas din noapte doar sa ii spuna ca a avut un cosmar. Si se linisteau la simplul fapt ca era cineva acolo pe care se putea conta. Era bine
Dar pe toate drumurile sunt si portiuni cu gauri pe care ori le ocolesti, ori te tzii bine ca sa treci sanatos de ele. Cea mai grea e ultima. Daca treci de ea stii ca ai ajuns la destinatzie. Daca nu, realizezi atunci ca drumul pe care ai pornit e cel gresit, sau ca nu te-ai tzinut suficient de bine. Sunt multi de "daca", dar totul se limiteaza la simplul fapt ca asa a fost sa fie.
Bineinteles ca si pe drumul lor a aparut obstacole. Lectii din care trebuiau sa invetze. Lectii care trebuia sa le intareasca increderea in celalalt, dar... nu au reusit sa invetze din ele decat atunci cand a fost prea tarziu. Increderea s-a pierdut, si odata cu aceasta tot ce era cladit la baza ei.
Au decis sa o ia pe drumuri diferite. Cel ales nu mai era bun, nu isi puneau in calcul ca poate nu s-au tzinut suficient de bine, sau ca poate nu au invatzat lectia. Si au ales sperand ca totul sa fie mai bine pentru celalalt.
Destinul a dovedit ca nu va fi niciodata mai bine sa faci dintr-un drum doua diferite. Fiecare a intalnit un nou tovaras de drum. Unul imbracat in negru, cu ochi verzi si mari, ce promitea multe zambete, celalalt imbracat in alb, venit de cine stie unde, si promitea un drum sigur spre iubire.
Au plecat fara sa isi mai vorbeasca vreodata, a ramas in urma un buchet de trandafiri albi si doua cruci de metal.
Iubire.
Acum as vrea sa schimb doar tovarasii celor doi. Moartea imbraca diverse costume, dar toate duc spre aceeasi destinatie. Ei sunt impreuna acum, dar nu era mai bine sa fie impreuna pe drumul pe care au pornit initial?
Cand ai prea multe de facut, iti sta mintea in prea multe coltzuri (cel putin eu am mintea in colturi deci ma pot exprima asa in plina voie, de altii nu stiu inca ceva concret), cand iti vine sa sari in sus de bucurie si sa plangi in acelasi timp, ce mai e de facut?
Raspunsul? NImic. Stai si inventezi dileme si solutii.
Eu ma gandeam mai inainte ce as face daca as putea da timpul inapoi. Nu am nici un regret fatza de cele ce le-am sau nu le-am facut, dar mi-ar placea de prea multe ori sa schimb niste piese din puzzle-ul vietii mele. Probabil reuseam sa strang mai multe piese daca reactionam altfel in unele situatii.
Si daca ar fi sa aleg, as schimba povestea dintre ei...
Ei erau doi care credeau ca aveau soarele in palme si cerul printre degete. Si s-au inselat. Nu aveau nici macar copacii, sau vreun gram de aer. Aveau in schimb orgolii, aveau incapatzanari si multa imaturitate.
Ei nu se suportau cand s-au intalnit. Lui ii placea, ea nu l-a apreciat. El a iubit-o. Si ea l-a iubit, doar ca nu stia sau nu vroia sa stie lumea.
Devenisera prieteni. Se credeau prieteni in adevaratul sens al cuvantului, nu amici care isi pun orgoliile inaintea persoanelor la care tzin. Si ar fi dat orice unul pentru celalalt. Amandoi au descoperit in celalalt un om pe care il putea suna la un ceas din noapte doar sa ii spuna ca a avut un cosmar. Si se linisteau la simplul fapt ca era cineva acolo pe care se putea conta. Era bine
Dar pe toate drumurile sunt si portiuni cu gauri pe care ori le ocolesti, ori te tzii bine ca sa treci sanatos de ele. Cea mai grea e ultima. Daca treci de ea stii ca ai ajuns la destinatzie. Daca nu, realizezi atunci ca drumul pe care ai pornit e cel gresit, sau ca nu te-ai tzinut suficient de bine. Sunt multi de "daca", dar totul se limiteaza la simplul fapt ca asa a fost sa fie.
Bineinteles ca si pe drumul lor a aparut obstacole. Lectii din care trebuiau sa invetze. Lectii care trebuia sa le intareasca increderea in celalalt, dar... nu au reusit sa invetze din ele decat atunci cand a fost prea tarziu. Increderea s-a pierdut, si odata cu aceasta tot ce era cladit la baza ei.
Au decis sa o ia pe drumuri diferite. Cel ales nu mai era bun, nu isi puneau in calcul ca poate nu s-au tzinut suficient de bine, sau ca poate nu au invatzat lectia. Si au ales sperand ca totul sa fie mai bine pentru celalalt.
Destinul a dovedit ca nu va fi niciodata mai bine sa faci dintr-un drum doua diferite. Fiecare a intalnit un nou tovaras de drum. Unul imbracat in negru, cu ochi verzi si mari, ce promitea multe zambete, celalalt imbracat in alb, venit de cine stie unde, si promitea un drum sigur spre iubire.
Au plecat fara sa isi mai vorbeasca vreodata, a ramas in urma un buchet de trandafiri albi si doua cruci de metal.
Iubire.
Acum as vrea sa schimb doar tovarasii celor doi. Moartea imbraca diverse costume, dar toate duc spre aceeasi destinatie. Ei sunt impreuna acum, dar nu era mai bine sa fie impreuna pe drumul pe care au pornit initial?
